Tot ce scriu a fost cândva viață adevărată.

Mi s-au furat sau mi s-au dăruit acei ani? N-aș putea spune. A fost viața mea, pur și simplu…

Și totuși, când mă gândesc la fiecare clipă care a trecut în parte și caut s-o revăd, s-o reconstitui, adică să-i regăsesc anumita ei lumina și anumita ei tristețe sau bucurie, impresia care renaște este, înainte de toate, aceea a efemerității vieții care se scurge și apoi, aceea a lipsei totale de importanță cu care se integrează aceste clipe în ceea ce numim cu un singur cuvânt, existența unui om. S-ar zice că amintirile, în memorie, se decolorează exact ca și fotografiile pe care le păstrăm în sertare.

Îmi amintesc de o anumită seară impresionantă și de o întâmplare măruntă, aproape banală, ce m-a făcut să mă gândesc îndelung la ceea ce se numește însemnătatea unei clipe. Însemnătatea unei clipe? Dați-mi voie să râd. Clipele vieții noastre au însemnătatea cenușii care se cerne.

Inventarul sentimentelor … la final.

Sfârșitul anului se apropie cu pași repezi. Este poate cea mai lungă perioadă a anului pentru mine, pentru că eu … acum … în zilele astea ce au mai rămas fac conștiincioasă inventarul lunilor. Adun bucuriile, scad tristețile, înmultumesc realizările. Spun cu bucurie că în anul 2011 am avut multe realizări, tot ce mi-am dorit am împlinit, nu a fost niciun vis pe care nu am reușit să îl transform în realitate. 2011 a fost un an al noilor prietenii, al consolidării celor vechi, un an în care multe măști au căzut, lăsând la vedere adevărate caractere, iar eu, în ciuda multor momente tensionate, am reușit să devin o persoană mai puternică, să mă apreciez mai mult, să privesc cu alți ochi trecutul, să nu îmi mai pese. 2011 m-a învățat că de acum va conta doar ce spun eu, și nimic altceva. Anul 2011 m-a ajutat să învăț ceva nou în fiecare zi, să-mi deschid mintea pentru o viziune diferită.

Da, reușesc să o spun, chiar și dezamăgirile ce nu au fost deloc puține m-au făcut mai puternică; mai puternică pentru că, deși am fost lăsată la pământ, am reușit să mă ridic și să spun “încă e bine …”

Am avut parte de o primăvară însorită, lipsită de tristețe, o primăvară monotonă, fără delir sau suspine, o primăvară fără suișuri și coborâșuri. Voi ține minte mereu primul moment în care am simțit mirosul florilor din cireșul plantat anul trecut. Chiar și acest moment aparent neînsemnat te poate marca. A marcat faptul că eu am reușit să trec peste multe lucruri, că nicio durere nu este eternă.

Vara mea a fost … de vis. Scurtă dar intensă ca un vis. Dacă aș putea rezuma întreaga vară la o singură frază aș spune că ea reprezintă pentru mine o seară perfectă de iulie, acompaniată de prietenii mei, un tort delicios de ciocolată și multă șampanie. Dar vara mi-a demonstrat și că visele și planurile se pot transforma în fum și praf în 2 secunde.

Toamna … mi-a adus dragoste. O dragoste frumoasă. Intensă. Diferită. Nouă. O dragoste care m-a reinventat, care a adus-o în lumina reflectoarelor pe mine cea bună, cea de demult. Toamna m-a schimbat.

Iarna asta mă vei încălzi tu, îmi vei fii aproape, indiferent cât de departe. Vom avea încredere în ceea ce suntem, fără să-mi pese de ceea ce ei zic, fără să-mi pese de jocurile pe care le joacă, fără să-mi pese de ceea ce ei fac, fără să-mi pese de ei.

M-am epuizat in asteptarea ta…

Mi-am spus că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa. Asa ca am încetat să număr zilele. Dar într-o zi a venit un tren pe care l-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Am obosit in asteptarea ta… M-am epuizat şi nu mi-a rămas nicio picătură de energie pentru a mă bucura . M-am simţit strivită de o mare tristeţe, amintindu-mi cât am visat trenul acela care acum pleacă fără mine… Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care am dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai am ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să ma obosească şi mai mult. Şi renunţ la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajunsa la capăt, să-mi dau seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit…

Fă un pas înapoi. Uită-te la tine, la naiba! Ești om .. Ești frumos. Ești așa de frumos! Poți fi orice, poți fi totul! Nu urî toate persoanele doar pentru că una din ele ți-a frânt inima, pentru că poate părinții tăi s-au despărțit, pentru că cel mai bun prieten te-a trădat, pentru că puștiul de pe stradă te-a numit gras, urât, lipsit de valoare.

Nu te îngrijora cu lucruri pe care nu le poți controla, plângi când simți nevoia iar apoi detașează-te când vine timpul. Nu te agăța de memorii dureroase doar pentru că îți este teamă să uiți. Renunță la lucrurile din trecut, uită lucrurile ce nu merită să ți le amintești.

Trăiește pentru ceva. Trăiește pentru tine. Îndrăgostește-te. Desparte-te. Iar îndrăgostește-te. Iar desparte-te. Fă asta încă o dată și încă o dată până vei învăța cu adevărat cum este să iubești pe cineva.

Pune la îndoială diferite lucruri. Spune oamenilor într-adevăr ce simți. Dormi sub stele. Creează. Imaginează-ți. Inspiră-te. Înfrumusețează ziua cuiva. Urmează-ți visele.

Trăiește-țe viața la maxim.

… și într-o bună zi, când vei fi bătrân, privește înapoi fără regrete.

Sfaturile unei foste …

Iubirea voastră nu cunoaște ascunzișuri și minciuni, nu se mulțumește cu ore, minute și jumătăți, are binecuvântarea și aprobarea celor din jur.

Știu ce o să spui. Că nu știi cine sunt, că nu sunt în măsură să dau sfaturi, că mă urăști, că ți-ai dorit să dispar la fel de repede cum am venit, că sunt ultima persoană din lume al cărei sfat ți-ai dori să-l primești. Știu și cum o să procedezi. O să închizi ochii, o să te faci că nu mă vezi, o să-ți spui că sunt doar o ființă imaginară. Până când o să poți să mă accepți. Atunci o să mă vezi. O să te sperii când o să-ți dai seama că sunt o persoană în carne și oase, cu trăsături care aduc mult, dar mult cu tine. La fel că ceilalți, o să-mi spui la început că sunt un cuvânt murdar, urât, apoi o să începi prin tertipuri șirete să mă denigrezi, să arunci cu noroi în mine și în ceea ce iubesc mai mult.

O să-ți dorești să mă anihilezi, știu… În unele nopți visez la fel. Știu că nu-mi permit, că nu-mi permiți să te sfatuiesc, dar o să o fac totuși. Poate că semănăm totuși, poate că avem mai multe în comun decât îți imaginezi… decât aș vrea să accept. Și eu mă tem că o altă femeie ar putea într-o bună zi (oare de ce apari mereu tu în câmpul meu vizual) să vină ca o păgână și să distrugă mișelește ceea ce am eu mai sfânt. 

Te sfătuiesc să-l iubești mult, mult și să nu eziți să-l asculți când vezi cum se strâng ridurile de pe frunte și dă din mână nervos. Are nevoie să fie încurajat, apreciat, măgulit, are nevoie de afecţiune€; stii: uneori aduce atât de mult cu un copil, mai ales când se simte copleșit. Iubește-l mult, însă adu-ți aminte că iubirea nu este de ajuns. Fă-l să te iubească și fă-l să-și dorească să se întoarcă la tine cu drag, să nu-și găsească refugiul în alte brațe. Văd în ochii lui că te iubește, nu e nevoie să confirme. Îi e drag prezentul, nu vorbește niciodată urât despre tine …

Nu știu când s-a rupt acel ceva. Voi aveți ziua voastră sacră, albume de poze și amintiri, filme preferate, locuri pe care le vizitați în comun, prieteni care va îndrăgesc fără să vă condamne. Nu o să deranjez, nu o să fac zgomot, nu o să bat la uși, nu o să trezesc morții din mormânt. Pentru că îmi doresc prea mult să fiu ceea ce ești, să am ceea ce ai. Iubesc prea mult ceea ce iubești.

Happily ever after.

Nu am mai simțit nevoia să scriu în ultima vreme … Nu mi-am găsit cuvintele, le consideram nedemne să fie așternute pe hârtie … În inima mea sunt atâtea de spus, însă atât de greu de exprimat. Nu credeam că va veni un moment în viața mea când peste tot se va fi așternut tăcere. Tot ce credeam a fost zdruncinat din temelii, toate clădirile sufletului meu au fost dărâmate iar pe măsură ce trec zilele se refac, totul se schimbă în jurul meu: oamenii, privirile, numele, adresele, vocile. Iar eu… în ce moment am încetat să mai fiu aceeași?

Nu mi-am imaginat niciodată că persoane pe care le-am considerat o viață întreagă lângă mine le voi privi stând în paragină, precum niște clădiri distruse…

La sfârșitul unei alte veri lecția învățată este că oamenii nu se schimbă, la sfârșitul unei alte veri am învățat că cele mai bune lucruri se întâmplă ca o consecință a celor mai rele, am învățat să fiu optimistă, să renunț la “nu”, am învățat că prietenii sunt de milioane de ori mai importanți decât o dragoste de o vară… M-au prins în brațe când mi-a fost greu, au cântat plângând cu mine în jurul celui de-al 18-lea tort, nu m-au lăsat să fiu tristă când am primit dezamăgirea acestei veri, “au fost acolo când am iubit, au fost acolo când am suferit … “

Dar toate sunt la trecut acum. Dragostea de o vară s-a dus, rănile s-au cicatrizat, au rămas amintirile frumoase, fotografiile, iar eu în sfârșit sunt fericită … foarte fericită. Abia acum “adio”, dragule …

Have you ever thought?

Te-ai gândit vreodată în vieţile câtor oameni ai intervenit? Ai putea tu să fii motivul pentru care cineva astăzi zâmbeşte sau pentru care lacrimi curg din ochii lui? Ai putea fi în mintea cuiva acum, în vreme ce el aşteaptă cu nerăbdare un sms de la tine sau aşteaptă doar ca tu să-l observi? Poate că tu acum eşti motivul pentru care inima unei persoane bate sau motivul pentru care este frântă în două. Poate că eşti “totul” cuiva fără ca măcar să o ştii, poate că inspiri pe cineva fără ca măcar să realizezi, sau poate ai schimbat pe cineva şi i-ai influenţat credinţele şi felul în care va creşte şi ce va deveni fără ca măcar să ai un indiciu despre impactul profund pe care l-ai putut avea asupra altei fiinţe umane.

Adică … te-ai gândit vreodată cât de mult ai însemnat pentru cineva sau cum ai fost privită prin ochii altcuiva? Poate zâmbetul pe care i l-ai aruncat unui străin i-a luminat ziua. Poate salutul dat unui coleg astăzi l-a făcut să realizeze că oamenii chiar îl observă şi le păsa de el. Poate că banii pe care i-ai dat acelui om al străzii i-a dat speranţa că încă mai există bunătate în lume. Poate că dialogul tău, purtat cu cineva astăzi, l-a făcut să uite de probleme.

Numărăm 86,400 secunde în fiecare zi. 604,800 secunde în fiecare săptămâna, şi 31,556,926 de secunde în fiecare an. Şi în fiecare din acele secunde facem un lucru de care nu suntem conştienţi, care care ar putea însemna ceva pentru cineva. Ştiu, ar putea fi ciudat să ştii cât de mult insemni pentru cineva, sau cum cineva ca tine poate aduce o diferenţă semnificativă în viaţa cuiva, dar gândeşte-te cum un străin şi-a pus amprenta asupra unei zile de-ale tale din trecut. Câte dintre acele persoane ce te-au făcut să suferi sau pe care le-ai iubit ţi-a influenţat viaţa? Sau cum o persoană cu care ai interacţionat pe stradă, căruia nu îi ştiai numele într-o secundă a devenit parte din viaţa ta? Te-ai gândit vreodată? Pentru mine, toate persoanele întâlnite vreodată şi-au lăsat o urmă, de la fiecare am învăţat ceva, fiecare a fost importantă, poate chiar şi tu, cel ce citeşti.

What is love?

O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie… Trebuie timp şi trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu mai poţi trăi. Iubeşti întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o face fericită, îţi repeţi că nu e loial s-o jigneşti, să înşeli atâta încredere. Pe urmă te obişnuieşti cu surâsul şi vocea ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj. Şi treptat îţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbuşi în tine mugurii oricăror altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă. ~ Camil Petrescu

Poate că cea mai grea lecţie pe care o ai de învăţat este că dragostea nu se descoperă în cinci zile, scumpule, pentru că “te obişnuieşti greu să îţi placă femeia fără de care mai târziu nu poţi trăi”. Las-o să se apropie, să îţi spună cât de mult te iubeşte, chiar dacă în sufletul tău îţi e greu să crezi, vei realiza ce a reprezentat ea după ce o vei pierde. Eu, ţie, celei mai dure persoane din lume, ţi-am lăsat sufletul, şi amintirile, şi poveştile, şi zilele de iarnă, şi ultima dragoste puerilă şi cea mai sinceră, aşa cum i-a lăsat Gheorghidiu Elei, s-au inversat rolurile.

“A doua zi se mută la hotel şi-i lasă absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ, la cărţi… de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot trecutul.” Pentru că această carte pare că ar fi fost scrisă pe masura gândurilor mele.

Dear 16 year-old me,

Dragă eu la 16 ani … chiar dacă nu mă crezi, îmi lipseşti. Îmi lipseşti cu ardoare, tu, care nu ştiai să dezvălui binele din rău, incredibil îmi lipseşti. Îmi lipseşti pentru că aveai vise să rămâi o viaţă la fel, îmi lipseşti pentru că nu aveai griji, pentru că te trezeai în fiecare zi zâmbind. Îmi lipseşti pentru că vedeai clasa a12a ca un moment prea îndepărtat să merite menţionat în vocabularul tău …

Dragă eu la 16 ani, ţi-aş spune că toţi acei trandafiri … albi, roşii … păstraţi în “Cel mai iubit dintre pământeni” îţi vor aduce un zâmbet dulce pe faţă când îi vei descoperi, peste 2 ani, şi îi vei pupa mereu, pentru că au fost de la el …

Dragă eu la 16 ani, ţi-aş spune cu dojană să fii puţin mai înţelegătoare, mai puţin orgolioasă, mai mult dulce şi iubitoare. Ţi-aş spune să nu mai fi aşa de încăpăţânată, pentru că vei pierde multe persoane de valoare din pricina firii tale imposibile şi vulcanice, dar probabil că ai râde, şi ţi-ai spune încă cineva care nu mă înţelege … Aşa e, la 16 ani, parcă toţi sunt împotriva ta. Ei bine, află că va veni o zi când îi vei înţelege perfect, iar tu însăţi vei fi cea care nu o va mai înţelege pe Ela, cea de 16 ani.

Dragă eu la 16 ani, rămâi la 16 ani … rămâi aşa, opreşte timpul, şi nu-ţi dori să creşti. Atunci îmi doream, acum nu-mi mai doresc. Aşa este cu timpul, sufletul se schimbă, ai alte priorităţi, nu mai iubeşti aceleaşi lucruri, totul se înnoieşte, se transformă, nimic nu se pierde. Aşa-i că îţi aminteşte de ceva expresia asta?

Present/Past/Future?

Când ai 18 ani … îţi doreşti doar să poţi da timpul înapoi, să te duci să te cauţi, şi să îţi povesteşti tot ce ştii acum … că deşi au fost momente când spuneai că nu mai poţi, vei mai putea mult din clipele alea, îţi doreşti să îţi poţi povesti că deşi au fost clipe când te simţeai răţuşca cea urâtă, acum, la o clipită de 18 ani, sunt clipe când te simţi frumoasă ca o regină. Îmi doresc doar să pot da timpul înapoi să mă alin, şi să-mi spun că toate problemele mele, ce le băteau fără îndoială pe cele de matematică, îşi vor găsi soluţie … Aş da timpul înapoi să-mi spun că pe cine am iubit atunci, acum nu mai iubesc, că prietenii de atunci, acum nu mai sunt, aş da timpul înapoi să îmi dau o definiţie a iubirii mult mai completă decât mi-o dădeau revistele de adolescente pe care le răsfoiam şi le savuram cu drag. Aş da timpul înapoi să îmi spun că alegerile făcute atunci, ce au rodit acum, au fost perfecte, niciodată greşite, deşi aşa păreau atunci. Aş da timpul înapoi şi mi-aş spune că ce are gust dulce la început, se va termina amar …

Dar poate că … nimic nu stă în a da timpul înapoi, că toată fericirea constă în a privi fotografii vechi, a-ţi aminti momentele haioase şi dragi din trecut, şi a râde singură, privindu-te în oglindă, precum o nebună. Şi mă gândesc, oare, aşa va fi şi în viitor? Voi citi aceste articole şi voi râde de felul cum gândeam? Oare toată viaţa are ca scop o continuă învăţare? O continuă perfecţionare? Oare voi mai iubi atunci pe cine iubesc acum? Oare voi visa atunci pe cine visez acum? Oare 5 luni vor avea aceeaşi noţiune ca şi acum? Who knows …

Urăsc tot ce se leagă de un trecut. De ce să mai trăiesc prezentul dacă va fi şi acesta un trecut?