Mi-am spus că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa. Asa ca am încetat să număr zilele. Dar într-o zi a venit un tren pe care l-am dorit prea mult, l-am aşteptat prea mult. Am obosit in asteptarea ta… M-am epuizat şi nu mi-a rămas nicio picătură de energie pentru a mă bucura . M-am simţit strivită de o mare tristeţe, amintindu-mi cât am visat trenul acela care acum pleacă fără mine… Uneori, e drept, omul oboseşte aşteptând. Şi n-aţi auzit, oare, de situaţii în care, când soseşte în sfârşit ceea ce el a aşteptat, soseşte prea târziu? E, poate, o victorie pe care am dorit-o mult, dar, obţinând-o prea târziu, nu mai am ce face cu ea; o victorie care reuşeşte să ma obosească şi mai mult. Şi renunţ la ea cu o ultimă mare tristeţe, deoarece nu e simplu să porţi o bătălie şi, ajunsa la capăt, să-mi dau seama că asta a fost totul. Bătălia. A existat cândva un scop, dar de atâta aşteptare scopul a murit…
Noi24
